Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul și estul țării

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: meteoromania.ro

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic pentru ziua de marți, 2 septembrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 21:00.

Zonele vizate sunt: Banatul, sudul Olteniei și al Moldovei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor urca până la 33 – 35 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități, ceea ce va accentua senzația de disconfort.

Meteorologii atrag atenția că și miercuri, 3 septembrie, sudul și estul țării vor continua să se confrunte cu valori termice neobișnuit de ridicate pentru această perioadă și cu un nivel crescut de disconfort.

ANM precizează că, în funcție de evoluția fenomenelor, avertizarea poate fi actualizată prin mesaje de tip nowcasting pentru fenomene severe imediate.

Share This Article