Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat recent desemnarea câștigătorilor contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor pentru autorizarea lucrărilor privind construcția a șapte pasaje pietonale subterane pe DN1, DN1A și DN1B.
Pasajele subterane vor fi amplasate în următoarele locații:
- DN 1A, km 88+900, localitatea Blejoi
- DN 1A, km 97+140, localitatea Lipănești
- DN 1A, km 101+720, localitatea Măgurele
- DN 1A, km 102+785, localitatea Măgurele
- DN 1A, km 111+850, orașul Vălenii de Munte
- DN 1B, km 42+970, orașul Mizil
Prețurile oferite de firmele câștigătoare în cadrul celor șapte loturi ale procedurii de achiziție publică variază între 295.000 și 302.000 lei. Durata fiecărui contract este de 150 de zile, din care 90 de zile sunt alocate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate (SF – Etapa I) și 60 de zile pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire (PAC – Etapa II).
CNAIR a transmis că prin elaborarea acestor studii de fezabilitate se urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivelul rețelei rutiere din România, inclusiv sub aspectul siguranței rutiere și fluidizarea traficului pe drumurile naționale.
După împlinirea termenului legal pentru depunerea contestațiilor și soluționarea eventualelor contestații, ofertanții câștigători vor fi invitați la sediul CNAIR pentru semnarea contractelor, odată cu finalizarea procesului de avizare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews