Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române informează că, marți, 22 ianuarie, între orele 08:00 și 12:00, traficul rutier pe DN 2, între localitățile Țintești și Spătaru, județul Buzău, se desfășoară cu dificultate din cauza lucrărilor de reîmprospătare a marcajelor rutiere.

Intervenția are loc în cadrul execuției tronsonului 3 al Autostrăzii Ploiești-Buzău, iar circulația este dirijată pe o singură bandă.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și să evite depășirea coloanei de vehicule pentru a preveni incidentele rutiere.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews