Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, iar circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale de iarnă, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA.
Compania CFR SA a transmis că, deși vremea nefavorabilă (temperaturi scăzute, lapoviță și ninsoare viscolită) afectează condițiile de călătorie, circulația trenurilor este adaptată corespunzător, fără blocaje pe magistralele feroviare.
În cursul dimineții, traficul a fost oprit temporar, între orele 10:00 și 11:49, pe firul II al liniei dintre stațiile Roșiori Nord și Măldăeni, pentru lucrări de consolidare a șinei la km 105+600. Firul I este deja închis pentru lucrări, astfel că patru trenuri de călători (RE 9902, IR 1591, R 9014 și RE 11611) au fost nevoite să staționeze în gările adiacente și vor ajunge la destinație cu întârziere.
CFR SA a precizat că echipele sale sunt permanent mobilizate pentru a interveni operativ în cazul apariției unor probleme tehnice la linii, în special în perioadele cu temperaturi negative. Totodată, operatorii de transport feroviar de călători și marfă sunt în contact direct cu autoritățile pentru a asigura un trafic fluent și sigur.
Recomandări pentru călători:
Pasagerii sunt sfătuiți să verifice condițiile de călătorie înainte de plecare, accesând:
- Tabelele de sosire/plecare actualizate în timp real pe site-ul www.cfr.ro
- Programul „Trenul Meu” pe mersultrenurilor.infofer.ro, unde pot verifica poziția trenurilor în circulație, eventualele întârzieri și timpii de sosire estimativi.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.