Cu numai câteva zile înaintea meciului dintre Astra Giurgiu și FC Voluntari, partidă care va stabili câștigătoarea Cupei României, arena “Ilie Oană” arată lamentabil.

Cu toate că au existat oameni de calitate care au reușit să atragă evenimentul la Ploiești, lucru știut de mai bine de o lună, gospodarii celei mai frumoase arene sportive a Prahovei, la braț cu oficialii din cadrul Primăriei Ploiești, au făcut ce știu ei mai bine: adică nimic! Lăsând la voia sorții această întâmplare care situează orașul nostru în prim-planul sportului românesc, vreme de o zi…

1Mai precis, la intrarea în arenă din strada Vlahuță, bannerele care promovează Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Județean Prahova sunt rupte și acoperite de ramurile arborilor netoaletați, asta în vreme ce iarba crește alandala, la marginea bordurilor interioare și exterioare. Pentru ca, la interior, să fie dat în exploatare, de curând, doar un singur lift, alte două necesitând uzualele revizii tehnice, printre acestea fiind și ascensorul destinat persoanelor cu dezabilități! Mai mult, la ultimul etaj, ploaia pătrunde în rafale prin tavanul surpat iar apa curge, în voie, pe holul interior!

Dar, parcă, nimic nu deranjează mai mult decât lipsa panotajului, evenimentul nefiind absolut deloc mediatizat în ideea în care Primăria Ploiești nu a oferit Federației Române de Fotbal niciun astfel de spațiu! Ca să nu mai vorbim despre protocolul inexistent, dar care se impune, cu Jandarmeria, diligență care, la astfel de meciuri, se stabilește cu minim o săptămână înainte! Iar noi vorbim despre un cuplaj care se va disputa sâmbătă!

Firește, am încercat să discutăm cu factorii de decizie, primarul Adrian Dobre și directorul CSM, Cezar Stoichiciu. Primul, probabil prea ocupat cu alte treburi ale urbei, nu a răspuns apelului telefonic. Cel de-al doilea a promis că până sâmbătă se vor reglementa toate problemele semnalate!

Este bine de știut, pentru că în acest caz promitem să semnalăm, săptămânal, toate disfuncționalitățile ivite!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *