Cinci persoane din Buzău au fost duse la spital cu arsuri după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări!
Cinci persoane au suferit arsuri de gradele I, II și III în urma unui incendiu care a izbucnit la o locuință din municipiul Buzău. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Buzău, la fața locului au intervenit 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin, au fost dislocate și 2 ambulanțe SAJ. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta în mod generalizat la o locuință cu o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. În urma incendiului, au rezultat 5 victime, care au fost transportate la spital.
Una dintre victime a reușit să iasă singură din locuința cuprinsă de flăcări, în timp ce alte 4 persoane au fost salvate de pompieri. Toate cele 5 victime au fost aduse la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu arsuri de gradele I, II și III. Potrivit primelor informații, una dintre victime prezintă arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului.
Operațiunea de lichidare completă a focului este în desfășurare, iar ulterior se va iniția o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews