Cinci măsuri de relaxare anunţate de Preşedinte, după 15 iunie
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anuntat, printre altele, că de pe 15 iunie se redeschid mall-urile,sălile de fitness şi grădinitele private.
Purtarea măştii de protectie în spaţiile închise, păstrarea distanţei sociale şi evitarea aglomerărilor sunt măsuri ce râmân în vigoare.
Iată cele mai importante măsuri de relaxare
- redeschiderea mall-urilor, dar fără restaurante şi fără locuri de joacă.
- vor fi posibile evenimente private, cu număr un pic mai mare de participanţi: 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior şi 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.
- va fi posibilă după 15 iunie redeschiderea after-school-urilor, a grădinţtelor şi creşelor private.
- se vor redeschide sălile de fitness, cu respectarea unor norme de distanţare foarte stricte, norme care, evident, vor fi impuse de Ministerul Sănătăţii.
- se redeschid piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor sanitare speciale, care, de asemenea, vor fi puse la dispoziţia celor care sunt interesaţi.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
sursa Great News