Chindia Târgoviste a fost invinsa de Unirea Slobozia, pe teren propriu, in etapa a 5 a Ligii a doua. Cei aproximativ 2500 de spectatori au fost dezamagiti de rezultat si il contesta pe presedintele Andrei Cordos. De altfel, Cordos a parasit stadionul imediat dupa golul celor de la Slobozia.

Chindia a pierdut primul meci din acest sezon, cu scorul de 0 la 1 cu Unirea Slobozia, pe teren propriu.

Echipa din Târgoviște nu a reușit să câștige niciun meci de la revenirea pe stadionul Eugen Popescu, înregistrând trei remize, 2 la 2 cu FC Voluntari, 1 la 1 cu Steaua și 1 la 1 cu Gloria Buzău, iar acum a cedat și în fața Unirii Slobozia.

Chindia s-a chinuit, a ajuns foarte rar la poarta adversarului și i-a dezamăgit pe suporterii prezenți în tribune.

Târgoviștenii au avut o singură ocazie mare, prin Marc, la aproximativ trei minute după golul oaspeților.

Președintele Andrei Cordoș a fost contestat de fani și a părăsit loja stadionului imediat după golul Unirii Slobozia.

În semn de protest, fanii i-au achiziționat un bilet de tren spre Clujul natal lui Cordoș, protestând față de modul în care se desfășoară activitatea la Chindia în ultimele luni.

Chindia ocupă locul 9 în clasamentul Ligii a 2 a, deși obiectivul clubului pentru acest sezon este promovarea in Superliga.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *