Marcel Ghergu a demisionat de la șefia Chindiei Târgoviște. Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat că a avut loc o Adunare Generală a Asociaților, în urma căreia Ghergu, președintele clubului, și-a dat demisia.
La Chindia Târgoviște a început reorganizarea. După retrogradarea din Superligă, la Chindia a început revoluția.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița Corneliu Ștefan a anunțat că a avut loc o Adunare Generală a Asociaților, în urma căreia Marcel Ghergu, președintele clubului, și-a dat demisia.
Corneliu Ștefan a precizat că, în zilele următoare, va demara negocierile pentru numirea unui nou președinte, obiectivul fiind readucerea Chindiei Târgoviște în Liga 1.
„We’ll Be Back!
În această seară am convocat o întâlnire a Adunării Generale a Asociaţilor a A.F.C. Chindia Târgoviște. Așa după cum am anunțat că voi face, am propus acționarilor o discuție sinceră despre nevoia unui management care să asigure promovarea în SuperLiga României.
Având în vedere că Marcel Gherghu și-a anunțat demisia după ședința AGA, alături de ceilalți asociați, voi demara discuțiile necesare pentru aducerea unui nou președinte al carui obiectiv primordial este constructia unui staff și a unei echipe care, în sezonul competițional 2024-2025, să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc. Dâmbovița merită o echipa pe prima scenă și azi am pornit acest efort colectiv de reconstrucție a speranței.
Cert este faptul că atât Consiliul Județean Dâmbovița, cât și Primăria Târgoviște vor fi alături de Chindia Târgoviște, astfel încât echipa noastră să revină în prima ligă a fotbalului național.” ,
a scris Corneliu Ștefan pe pagina sa de Facebook.
Marcel Ghergu ocupa funcția de președinte al Chindiei Târgoviște din anul 2014, când când echipa se afla în Liga a 3-a. De atunci, clubul a promovat în Liga a 2-a și apoi, în 2019, în Superligă, de unde a retrogradat direct la finalul acestui sezon.