Meciul de fotbal dintre Chindia Târgoviște și CSA Steaua s-a încheiat la egalitate, scor 1 la 1, in prima etapa din Liga a doua.  Steaua a egalat in ultimul moment, dintr-o fază de joc extrem de controversata.  Peste 7000 de spectatori au asista la partidă, iar suporterii Stelei au făcut ca atmosfera din tribune să fie una demnă de marile stadioane.

Dâmbovițenii au deschis scorul încă din minutul trei al partidei, când Militaru a transformat un penalty obținut tot de el imediat după fluierul de start.

Partida a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți, și se părea că târgovișteni se îndreaptă spre victorie.

Chiar înainte de final, Bogdan Chipirliu a restabilit egalitatea, după o centrare a lui Vîrtej și o deviere a lui Sierra. Dâmbovițenii au cerut ca reușita lui Chipirliu să fie anulată pentru ofsaid, însă centralul a validat golul.

Faza e una la limită. Reluările oferite de televiziuni nu au fost concludente, dar, mai degrabă, pare că Bogdan Chipirliu era în afara jocului, iar golul ar fi trebuit anulat.

Arbitrul Claudiu Marcu a considerat că golul este perfect valabil, iar Chindia a obținut un singur punct în prima etapă a noului sezon al Ligii a 2 a.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *