China sparge o barieră majoră în industria globală a semiconductorilor: prototip de litografie EUV dezvoltat cu ajutorul foștilor ingineri ASML

Constantin Corina
3 Min Read
,

China pare să fi făcut un pas decisiv într-unul dintre cele mai sensibile și strategice domenii ale industriei globale de semiconductoare, respectiv litografia EUV– tehnologia-cheie utilizată pentru fabricarea microprocesoarelor de ultimă generație

Potrivit unor informații obținute de Reuters, autoritățile de la Beijing ar fi reușit să dezvolte un prototip parțial funcțional de echipament EUV, nu printr-o descoperire tehnologică revoluționară, ci prin replicarea unor soluții existente și prin atragerea unor foști ingineri ai companiei ASML, liderul global absolut în acest segment.

Un prototip aflat în faza de testare

Sursele citate indică faptul că o echipă de cercetare din Shenzhen a finalizat, la începutul acestui an, un prototip de mașină de litografie EUV, aflat în prezent în faza de testare. Este vorba despre un echipament extrem de complex și costisitor, a cărui realizare ar fi fost posibilă cu sprijinul unor specialiști care au lucrat anterior la dezvoltarea sistemelor EUV occidentale. Deși prototipul este capabil să genereze lumina ultravioletă extremă necesară procesului de litografiere, acesta nu poate produce, cel puțin în acest stadiu, cipuri complet funcționale, potrivit acelorași surse.

O miză strategică și geopolitică

Miza acestui proiect este una uriașă. Accesul la tehnologia EUV a fost până acum strict controlat, fiind limitat la câteva companii occidentale considerate „de încredere”. De-a lungul ultimilor ani, această tehnologie a fost utilizată inclusiv ca instrument de presiune geopolitică, în special de către Statele Unite, pentru a limita avansul tehnologic al Chinei.

Tocmai aceste restricții par să fi accelerat eforturile Beijingului de a-și construi capacități industriale proprii, cu obiectivul declarat de a elimina dependența de furnizorii occidentali în domeniul semiconductorilor avansați.

Contextul devine și mai tensionat în condițiile în care Washingtonul a început recent să transmită semnale contradictorii. Administrația americană a relaxat unele restricții, permițând companiei Nvidia să reia vânzările de acceleratoare H200 către clienți chinezi, destinate centrelor de date pentru inteligență artificială. Cu toate acestea, concesia pare să fi venit prea târziu, întrucât H200 aparține deja unei generații anterioare. Între timp, Nvidia a lansat platforma mult mai avansată HGX GB300 „Grace Blackwell Ultra”, inaccesibilă pieței chineze din cauza restricțiilor comerciale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article