Peste 200 de trenuri din întreaga țară au fost suspendate total sau în anumite zile, afectând mii de pasageri, în special navetiștii. CFR justifică măsura prin eficientizarea curselor, însă sindicaliștii acuză lipsa banilor și a personalului.

Suspendarea trenurilor a creat nemulțumiri în rândul celor care depind de transportul feroviar. Rutele mai puțin circulate, dar esențiale pentru navetiști, sunt cele mai afectate. De exemplu, pe traseul Giurgiu-București, din șapte trenuri zilnice, doar patru mai circulă. Cei care pierd primul tren de la ora 4 dimineața sunt nevoiți să aștepte alte patru ore.

„Pe ruta pe care circul eu, vin din Pitești, iar trenurile sunt puține. Cel de la ora 14 a fost anulat, iar cel de la ora 12 te obligă să iei autobuzul până la Golești și de acolo trenul”, a declarat o tânără afectată.

Măsura afectează și rutele considerate populare, cum ar fi București-Brașov și București-Constanța, unde au fost anulate patru garnituri.

Motivul suspendărilor

Ada Meseșan, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători, a explicat că reducerea numărului de trenuri este legată de implementarea așa-numitei Ordonanțe Trenulețul, care necesită adaptarea programului feroviar.

Pe de altă parte, Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a atras atenția asupra problemelor mai profunde: „Posturile vacante nu sunt ocupate, iar orele suplimentare nu pot fi compensate. Din această cauză, CFR Călători anulează trenuri.”

Sindicaliștii avertizează că situația ar putea deveni și mai gravă, cu mai multe garnituri anulate în viitor, din cauza lipsei de personal și de finanțare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.