CFR Călători a anunțat, marți, că efectuează verificări interne după ce au apărut imagini cu pasageri ai trenului IR 1920 Mangalia-Oradea care au fost răniți, luni, de un geam/ Compania precizează că un incident similar a avut loc și la începutul lunii august!
„CFR Călători informează că aspectele semnalate și mediatizate referitoare la lovirea unor călători de un geam în trenul R 8812/IR 1920 Mangalia-Oradea, care a circulat pe 18 august 2025, fac obiectul unor verificări detaliate”, a transmis compania.
Potrivit CFR Călători, a fost constituită o echipă care analizează toate circumstanțele situației, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile corespunzătoare.
O femeie a relatat pe rețelele sociale că ea, o altă femeie și o fată au fost rănite după ce un geam s-a desprins în trenul de pe ruta Mangalia-Oradea.
De asemenea, pe 9 august, două fetițe, de 9 și 12 ani, au fost rănite de un geam care a căzut peste ele într-un vagon.
Șeful de tren a sunat la 112, iar copiii au fost transportați la spital împreună cu părinții.
CFR Călători a precizat că personalul din Teiuș s-a deplasat la spitalele din Blaj pentru a acorda sprijin familiei, însă nu a fost înregistrată nicio persoană în îngrijirea instituțiilor medicale și nici nu a fost depusă vreo sesizare la Poliție.