România aderă la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă(EASNIE)

Constantin Corina
2 Min Read

Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aderarea țării noastre la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE), un pas important pentru consolidarea politicilor naționale dedicate educației incluzive

Potrivit Ministerului Educației, aderarea la EASNIE va sprijini dezvoltarea unui mediu școlar sigur, echitabil și lipsit de orice formă de discriminare. Printre beneficiile directe se numără intervenția timpurie pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), formarea continuă a profesorilor în domeniul incluziunii, combaterea segregării școlare și accesul la resurse și expertiză europeană.

Ministrul Educației și Cercetării a subliniat importanța acestui demers: „Problematica copiilor cu CES reprezintă un obiectiv principal pentru mine ca ministru, cu atât mai mult având în vedere pregătirea mea ca psiholog. La începutul anului vom și lansa un proiect major finanțat prin fonduri europene, pentru formarea resursei umane și asigurarea de materiale specifice, astfel încât din anul școlar 2026-2027 să putem oferi mai mult sprjin acestor copii.”

EASNIE este o organizație europeană independentă, care reunește 31 de state membre și oferă suport pentru dezvoltarea politicilor educaționale incluzive, prin cercetare, schimb de bune practici și cooperare instituțională. În calitate de membru, România va participa la deciziile strategice ale Agenției și va beneficia de acces la rețele europene de experți.

Contribuția financiară la bugetul EASNIE va fi acoperită inițial din fonduri europene, urmând ca ulterior să fie susținută din bugetul de stat. România va deveni oficial membru al Agenției începând cu anul 2026, consolidându-și angajamentul pentru o educație cu adevărat incluzivă, accesibilă tuturor elevilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article