Centrul Ploieștiului vuiește ACUM. Angajatii din educație, în stradă!

Angajaţii din educaţie pichetează sediile prefecturilor din întreaga ţară, inclusivîn Ploiești unde participă aproximativ 300 de persoane. Principala nemulțumire sunt salațiile mici

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:
  1. rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017  pentru  toate  categoriile  de  salariați  din  învățământ,  astfel  încât  toate categoriile  de  salariați  din  sistemul  educațional  să  beneficieze  de  salariul  de  bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  2. identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  3. adoptarea,   în   regim   de   urgență,   a   normativelor   pentru   personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  4. aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • plata  suplimentară  a  personalului  din  unitățile/instituţiile  de  învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

În cazul în care solicitările rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie vor continua cu următoarele acţiuni de protest:

1.          Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;
  • Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
3.            Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
  • Alte acțiuni specifice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *