Sursa: news.ro

Noul Centru European de Securitate Cibernetică a fost inaugurat, astăzi la Bucureşti. Este prima agenție a Uniunii cu sediul în România.

Centrul va deveni operaţional în luna septembrie a acestui an şi are drept scop dezvoltarea şi coordonarea proiectelor UE în materie de securitate online. Pentru acest lucru, vor fi recrutaţi aproape 50 de specialişti din ţară şi din străinătate. Aproximativ 30.000 de site-uri  sunt atacate zilnic. 

„Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică este responsabil cu gestionarea fondurilor UE pentru actualul buget pe termen lung al UE (2021-2027), în special cu adoptarea programelor de lucru în materie de securitate cibernetică, precum şi cu gestionarea proiectelor cibernetice din cadrul Programului „Europa digitală” şi al Programului „Orizont Europa””, conform comunicatului.

Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a declarat: „Securitatea cibernetică este o prioritate esenţială, iar protejarea suveranităţii noastre digitale necesită eforturi comune”.

„Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri. Lucrând împreună, putem construi o lume digitală mai sigură şi mai securizată pentru toţi europenii.”, a afirmat comisarul european.

Sursa: observator.news

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *