Cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia au fost trimiși în judecată după ce au omorât un bărbat în timpul unei petreceri la o unitate turistică din Padina!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au înaintat vineri către instanța de judecată dosarul în care cei trei frați sunt inculpați pentru omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a anunțat că pe 28 iunie a fost trimis către instanță dosarul în care cei trei frați ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt acuzați că au ucis un om de afaceri în timpul unei petreceri.

Doi dintre cei trei frați au fost deferiți justiției sub acuzațiile de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în timp ce al treilea este trimis în judecată pentru omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cei trei au fost arestați preventiv pentru câteva săptămâni, ulterior fiind plasați în arest la domiciliu prin decizia Curții de Apel Ploiești.

Frații Marin, cum sunt cunoscuți cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia, sunt acuzați că au ucis brutal un om pe care l-au înjunghiat și l-au lovit cu sălbăticie chiar și atunci când acesta se afla la pământ.

Apărătorii lor au susținut că acțiunile lor au fost în „legitimă apărare” și că au fost provocați în seara incidentului, în timpul unei petreceri. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar și de martorii la incident, arată că niciuna dintre persoanele care făceau parte din grupul victimei nu a fost agresivă față de cei trei frați inculpați, iar aceștia au agresat chiar și martori, inclusiv femei.