Un ceas de buzunar din aur, aparținând unuia dintre cei mai bogați pasageri de pe Titanic, a fost vândut la licitație pentru 1,78 milioane de lire sterline, potrivit BBC!
Ceasul îi fusese dăruit lui Isidor Straus de soția sa, Ida, care a refuzat să se urce într-o barcă de salvare și a ales să moară alături de el atunci când Titanicul s-a scufundat, pe 14 aprilie 1912. Acele ceasului indicau ora exactă la care nava a dispărut sub ape: 02:20.
Isidor și Ida Straus se aflau printre cei peste 1.500 de oameni care și-au pierdut viața în naufragiu, în timp ce nava făcea drumul de la Southampton către New York și lovise un aisberg. Trupul lui Isidor a fost recuperat câteva zile mai târziu, iar printre bunurile sale s-a aflat ceasul de buzunar Jules Jurgensen, din aur de 18 carate, gravat cu inițialele sale.
Trupul Idei Straus nu a fost niciodată găsit.
Ceasul a rămas în familie și a fost transmis din generație în generație. Kenneth Hollister Straus, strănepotul lui Isidor, a cerut repararea și restaurarea mecanismului înainte de a fi scos la licitație, care a avut loc la Henry Aldridge and Son Auctioneers, în Devizes, Wiltshire. Se crede că Ida i-a oferit ceasul lui Isidor cu ocazia împlinirii a 43 de ani, în 1888.
Alte obiecte legate de Titanic vândute la aceeași licitație au inclus o scrisoare scrisă de Ida Straus, care a obținut 100.000 de lire sterline, o listă a pasagerilor – 104.000 de lire sterline, și o medalie de aur destinată echipajului RMS Carpathia – 86.000 de lire sterline. În total, licitația a generat 3 milioane de lire sterline.
Andrew Aldridge, licitatorul evenimentului, a declarat că prețul record pentru ceas reflectă interesul persistent pentru povestea Titanicului și a subliniat că soții Straus reprezintă “povestea de dragoste supremă”: Ida a refuzat să-și părăsească soțul cu care era căsătorită de 41 de ani, chiar în momentul naufragiului.
Anterior, un alt ceas de buzunar din aur, oferit căpitanului navei Carpathia, care a salvat peste 700 de supraviețuitori, s-a vândut la un preț record de 1,56 milioane de lire sterline.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro