În meseria de părinte, cel mai tulburător sentiment este acela să nu îți înțelegi copilul și să înțelegi la un moment dat că nu reușești să îi oferi ceea ce are nevoie.
Dar oare de ce au nevoie copiii noștri? Nu le oferim noi, părinții tot?
Această expresie: “îți ofer tot”, devine pe parte din noi cu timpul și o transmitem, cu generozitate, din generație în generație.
Uneori ajungem să ne întrebăm adesea copilul: ”Ce vrei de la mine?”.
Încă din primele zile de viață copilul comunică prin mișcări și expresii subtile, prin gesturi și reacții pe care noi, părinții, nu reușim întotdeauna să le înțelegem.
„De ce plânge? De ce este furios pe mine? De ce nu mă ascultă? Face asta intenționat, știe că mă scoate din minți.” sunt cateva aspecte care ne preocupă constant.
Vestea bună este că există metode și programe testate în lumea întreagă prin care un părinte poate identifica adevăratele nevoi și mesaje pe care le transmite copilului său.
De ce am avea nevoie să ne învețe un specialist în parenting, de exempul, aceste lucruri? Ce nu a mai crescut lumea copii până acum și după propriile instincte?
Da, putem crește copiii și fără acest ajutor, dar vor ajunge și ei, la rândul lor, la fel ca noi. Și parcă ne-am dori mai mult pentru ei, mai mult decât acest “îți ofer tot” care nu reușește să înglobeze corect răspunsuri la întrebarea pe care și-o pun copiii în interiorul lor: “ îi pasă cuiva cine sunt eu și ce simt cu adevărat?’
Avem nevoie de aceste instrumente pentru că ne ajută, ne ghidează să vedem mai clar de ce nu funcționează metodele folosite în prezent în educație.
Peste 50 de ani de cercetări în zona atașamentului ne arată clar că nevoia esențială a copilului, a omului în general, este nevoia de afecțiune, nu nevoia de hrană.
O variantă este dezvoltarea abilităților pe care le avem deja pentru a vedea și înțelege mai bine ceea ce se ascunde în spatele comportamentului copiilor.
Încă de la naștere, copiii caută instinctive siguranța, iar noi cei care le purtăm de grijă dorim să le-o oferim. De multe ori însă suntem limitați de griji, rușine (ce vor spune ceilalți?!), temeri și proiecții inutile pe care le-am moștenit de la cei care ne-au crescut, școală sau societate. Abia după ce conștientizăm toate acestea, realizăm că avem nevoie de o schimbare, avem nevoie să le oferim altfel decât am primit noi acest sentiment numit siguranță.
Care este mediul natural, cel mai firesc cu putință, în care ar trebui să crească fiecare copil, precum un copac către cer, nu un copăcel ofilit de fricile noastre (frica de a nu fi părintele sau educatorul perfect, frica de a nu greși, frica de eșec etc.)?
Cu siguranță avem nevoie de un program sau un instrument care să ne ajute să depășim toate aceste frici, să le percepem ca firești, ca rezultat al modului în care am fost crescuți, să învățăm să le ”vedem”.
Nu este ușor să învățăm să acceptăm disconfortul pe care ni-l provoacă toate aceste temeri și să alegem siguranța pentru copiii noștri. Chiar dacă nu e ușor, merită pentru copii, şi mai ales pentru noi.
Îmi aduc aminte, cu bucurie, reacția fiului meu după ce am participat acum 3 ani la un curs de dezvoltare personal care mi-a schimbat viața: “uau, zici că a venit altă mama acasă”.
Această “altă mamă” stătea ascunsă chiar în fața ochilor mei și doar mă așteapta să o descopăr.
Nu uita, părinte drag, copilul tău de abia așteaptă să întâlnească un părinte mai mare, mai puternic, mai înțelept, mai blând.
