Președintele ales al României, Nicușor Dan, a avut o convorbire cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul căreia și-a reafirmat sprijinul total pentru parcursul european al statului vecin.
După discuția telefonică cu Maia Sandu, Nicușor Dan a transmis un mesaj public în care a subliniat angajamentul ferm al României față de Republica Moldova și dorința de a întări legătura bilaterală.
„Îi mulțumesc Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru felicitările ei din cadrul conversației noastre de astăzi. Am asigurat-o că România rămâne ferm angajată în sprijinul Republicii Moldova și al parcursului său european”, a declarat președintele ales.
El a adăugat că moldovenii vor avea în el „un partener de încredere și un susținător neobosit, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și dincolo de ea”, subliniind legătura istorică și culturală dintre cele două state.
„Legătura istorică, culturală și de limbă dintre România și Moldova va fi întărită de viitorul nostru european comun”, a mai spus Nicușor Dan.
Mesajul lui Dan vine în contextul în care Republica Moldova își continuă eforturile de integrare în UE, iar România tocmai a evitat un posibil „Ro-exit”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.