Sursă foto: Capital

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj pe social-media.

Joi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis următorul mesaj pe o rețea de socializare : „Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme. Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesând link-ul de mai jos:

https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/ ”.

De asemenea, au fos precizate următoarele: „COD PORTOCALIU – instabilitate atmosferică accentuată: în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp).”

„ COD GALBEN – instabilitate atmosferică temporar accentuată: în cea mai mare parte a teritoriului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).”

Se recomandă următoarele:

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Sursă: FACEBOOK/ISGU

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *