Aflat în imediata vecinătate a Mănăstirii Brebu, locaș de cult ctitorit de Matei Basarab și închinat Acoperământului Maicii Domnului, terenul de fotbal al brebenilor este unul aparte în peisajul fenomenului prahovean.
Beneficiind de o poziționare deosebită, pe malurile râului Doftana, bine îngrijit și atent supravegheat, gazonul este mereu viu, îndemnând sportivii la joc. Doar denivelările îl strică, pe alocuri existând suprafețe întinse de teren vălurit, cele mai sesizabile fiind în careul mic de la poarta vecină cu vestiarele! Toate au fost compensate, însă, de vocea crainicului arenei, una complet mobilizatoare și bine receptată de cei peste 1200 de spectatori!
Meciul în sine a debutat abrupt, cu faulturi tari și dese, semn că nu era vorba despre nicio concesie. Fanii Petrolului, veniți în număr mare – mai bine de 500! – au menținut tensiunea jocului iar scandările s-au făcut auzite în toată comuna!
Din păcate pentru cei care credeau că vor urmări un nou festival de goluri, primele 30 de minute au arătat fața unui joc închis, cu gazdele preocupate să distrugă jocul combinativ al fruntașei seriei, Pancovici și Zaibert măturând cu eficiență tot terenul din fața propriului careu mare.
Firește, cei mai mulți dintre oficialii gazdelor să gândeau numai la momentul în care fotbaliștii gazdă vor termina “benzina”, implicarea maximă a lui Stănulescu&Co. ducându-i pe aceștia cu gândul la tot ce era mai rău.
Cum rar s-a întâmplat până acum în cele 18 etape scurse, “lupii” nu au avut nicio ocazie notabilă de gol în prima repriză, meciul fiind mai degrabă unul închis, fără multe valențe ofensive!
Prima ocazie reală de gol a reprizei secunde a fost a lui Butufei (52), acesta reluând cu capul balonul centrat de Cl. Tudor dar Stănulescu a fost la post!
La faza imediat următoare, dintr-o fază care nu anunța mai nimic, RADA a aprins tribuna gazdelor printr-un gol din interiorul careului: 1-0! Și de-aici, o întreagă sarabandă a nebuniei!
Jocul s-a depreciat considerabil, faulturile abundând în fiecare minut, culminând cu eliminările lui Dumitru și Chiriță pentru lovire reciprocă. Nu s-a mai jucat aproape deloc, doar Stănescu fiind aproape de egalare (70), Stănulescu făcând minuni, din nou, la lovitura de cap a debutantului sub culorile Petrolului într-un joc oficial!
Ruptă în două după schimbările cu caracter ofensiv ale lui Grigore, echipa ploieșteană a păcătuit la construcție dar a reușit să egaleze prin decizia lui STĂNESCU (81), atacantul marcând cu un șut de excepție, la colțul lung: 1-1! Tot el putea să aducă fericirea printre „lupi” (82) dar balonul șutat, din marginea careului mare, a trecut razant cu butul stâng!
Ar fi fost, totuși, prea mult, în contextul în care elevii lui Grigore au păcătuit intrând în jocul adversarului, unul la distrugere, fără niciun orizont dar perfect de înțeles pentru o trupă care asta și-a propus, să nu piardă!
Cert este că, după numai o săptămână de la festivalul cu CS Blejoi – probabil cea mai bună echipă a seriei, după Petrolul – Tudor&Co. s-au văzut câștigători, meci de meci, doar dacă vin cu autocarul la meci și se prezintă în tricolul de gală galben-albastru! S-au înșelat amarnic, cel puțin astăzi, la Brebu, în fața unei echipe care a reușit să facă antijoc, să enerveze, dar, finalmente, să-și trăiască visul de a nu pierde! Și când te gândești că, în urmă cu o săptămână, elevii lui Săvulescu terminau nedecis cu o trupă aflată la retrogradare…
Casetă
AFC Brebu – Petrolul Ploiești 1-1 (0-0)
Stadion: “Comunal” Brebu. Spectatori: circa: 1200. Marcatori: Rada (53)/ R. Stănescu (81)
AFC Brebu: Stănulescu (cpt) – Marcu, Burlacu, Zaibert, Ciubotaru (80 Gherleanu) – Fl. Pancovici, Budileanu (72 Hromei), Rada (90+3 Drăgan), Plumb – V. Bunea (90+4 Oprica) – B. Dumitru. Antrenor: Robert Săvulescu.
Petrolul Ploiești: Marinică – Olaru, Prunescu, D. Chiriță, Velisar (56 Păun) – Vl. Butufei – I. Dumitrescu (52 N. Popescu), Cl. Tudor (cpt), Catană, Dr. Gheorghe (70 Nițescu) – Vintilă (62 R. Stănescu). Antrenor: Octavian Grigore.
Cartonașe galbene: Dumitru (59), Budileanu (71), Plumb 83), Stănulescu (88), Gherleanu (90+2)/ Vintilă (45)
Cartonașe roșii: Dumitru (65)/ D. Chiriță (65)
Au arbitrat; Alin Gheorghe (Ploiești) – Valentin Ionel Dumitru (Gherghița) și Alexandru Chivu (Ploiești)
Observator AJF: Ionuț Borcan (Ploiești)