Polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați recent cu privire la un caz delicat care implică o minoră însărcinată. Profesorii Școlii „Gheorghe Lazăr” din comuna Bărcănești, județul Prahova, au raportat că o adolescentă, în vârstă de 14 ani, se află în luna a opta de sarcină.
În urma intervenției, polițiștii au descoperit că minora este internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, secția Maternitate, și au discutat cu aceasta și mama sa. Din declarațiile oferite de cele două a reieșit că sarcina este rezultatul unei relații dintre minoră și un băiat de aceeași vârstă, ce ar fi avut loc cu aproximativ opt luni în urmă.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru viol săvârșit asupra unui minor. Având în vedere că minora este internată, audierea acesteia va avea loc după externare pentru a clarifica toate circumstanțele.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews