Medicii legiști au încheiat autopsia comentatorului sportiv Bogdan Socol.
Conform medicilor legiști, Socol a murit înecat, suferind și un șoc hipotermic.
Fostul comentator era pasionat de înotul în ape înghețate. Însă vineri, când a ieșit să înoate în lacul Bragadiru, nu a mai reușit să spargă stratul de gheață și să iasă la suprafață.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de la Instituția de Medicină Legală de către familia sa și a fost depus la cimitirul civil din Ghencea, unde apropiații și toți cei care l-au admirat pot veni astăzi pentru a îi oferi un ultim omagiu.
Înmormântarea fostului comentator sportiv va avea loc mâine.
Bogdan Socol avea doar 42 de ani, era căsătorit și avea trei copii. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați comentatori sportivi din România.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe informații găsiți aici: Medicii legiști au încheiat autopsia comentatorului sportiv Bogdan Socol! Care a fost cauza morții