Căutările tânărului dispărut în Valea Țigănești continuă. Salvamont Brașov face apel la turiști.
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov au reluat căutările în Valea Țigănești, în zona în care un tânăr este dat dispărut de aproximativ două săptămâni.
Căutările tânărului dispărut în Valea Țigănești continuă. Salvamont Brașov face apel la turiști
Căutările tânărului dispărut în Valea Țigănești continuă. Între timp, stratul gros de zăpadă, care ajungea în unele locuri la peste trei metri, s-a topit aproape complet, permițând echipelor de intervenție să verifice sectoare care până acum erau inaccesibile. Cu toate acestea, acțiunea desfășurată nu a dus la descoperirea unor indicii care să ajute la găsirea persoanei dispărute.
Salvamontiștii spun că în teren mai există doar câteva porțiuni restrânse acoperite de zăpadă. Acestea vor fi cercetate imediat ce condițiile meteo vor permite accesul în siguranță.
Totodată, Salvamont Brașov face un apel către turiștii care traversează Valea Țigănești și zonele din apropiere să fie atenți la orice obiect, urmă sau element care ar putea avea legătură cu persoana căutată și să anunțe imediat autoritățile.
Pentru ca verificările să fie realizate cât mai rapid, salvatorii recomandă ca orice sesizare să fie însoțită de localizarea exactă, fotografii și coordonate GPS, dacă acestea pot fi furnizate. Chiar și cele mai mici detalii pot contribui la continuarea eficientă a operațiunilor de căutare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews