National

Echivalentul a cinci camionete cu PET-uri, stranse în trei zile dintr-un afluent al Mureșului

2,5 tone echivalentul a 5 camionete cu PET-uri (câte 500 kg/camionetă) s-au strâns timp de trei zile din Valea Galda,…

Detectoare de fum și monoxid de carbon distribuite în gospodării

Într-o inițiativă de prevenire a incendiilor și a situațiilor de risc, s-a desfășurat o campanie amplă de distribuire a detectoarelor…

O mașină a ambasadei Indiei a fost lovită de tren în Brașov

Un vehicul cu plăcuțe de înregistrare diplomatică, care transporta doi membri ai departamentului tehnic de la Ambasada Indiei, a fost…

Pe brațul Chilia al Dunării a fost descoperită o mină marină! Scafandirii au fost trimiși să o distrugă

„În acest moment, echipajul pirotehnic a identificat obiectul în dreptul km fluvial 113-114, iar împreună cu un echipaj al Poliţiei…

Economistul Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei în cabinetul Ciorbea, a încetat din viață

Economistul Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei în cabinetul Ciorbea, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Născut la 20…

Pompierii militari au gestionat peste 4.600 de situații de urgență în primul weekend al lunii aprilie

În prima parte a lunii aprilie, pompierii militari din întreaga țară au intervenit rapid și eficient în peste 4.600 de…

Aplicația eDAC este în beneficiul polițiștilor de frontieră: Aceștia au verificat peste 20 de mii de persoane prin intermediul ei

În vederea eficienței operaționale, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne folosesc dispozitive mobile echipate cu aplicația eDAC, care este conectată…

Ministerul Educației oferă 75,5 milioane de lei pentru 244 de proiecte de dezvoltare insituțională!

Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), sub coordonarea Ministerului Educației, a încheiat competiția de proiecte finanțate din Fondul de…

7 aprilie este Ziua NATO: Sediul MAE va fi iluminat în această seară în albastru

Duminică, cu ocazia Zilei NATO în România, Ministerul Afacerilor Externe va fi iluminat în albastru între orele 20:00 și 21:30!…

Alexandra Predescu şi Iulian Teodosiu: campioni naţionali la spadă şi sabie!

Alexandra Predescu, reprezentând CSA Steaua București, a câștigat finala individuală feminină la Campionatul Național de Sabie Seniori, desfășurat la Satu…

Trei cosmonauți de pe Stația Spațială Internațională au ajunș teferi pe Pământ!

O navă spațială rusă Soyuz MS-24 cu trei membri ai echipajului ISS a aterizat în siguranță în stepa Kazahstanului sâmbătă.…

Droguri găsite într-un frigider! Dealerii le vindeau în București și Călărași

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea a…