La ora actuală, 60 de români câştigă lunar de şapte ori mai mulţi bani decât preşedintele Iohannis. Vorbim de pensii…
Actorul Dan Puric a intrat în politică. Acesta a semnat recent lista de susţinere pentru partidul lui Marian Munteanu, Alianţa…
Ministerul Sănătăţii salută decizia Comisiei juridice şi Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor în cazul Legii antifumat. "Printre modificările pe…
Şi sindicaliştii din sănătate se pregătesc, tot pe 31 octombrie, de grevă generală. În toate spitalele din ţară va fi…
Angajaţii din administraţia publică locală vor relua acţiunile de protest, iar în data de 31 octombrie sunt hotărâţi să declanşeze…
Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a convocat astăzi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe ordinea de zi fiind adoptarea…
De la 1 octombrie, veniturile medicilor de familie şi din ambulatoriu au crescut prin majorarea valorii punctelor acordate "per capita"…
Vineri a fost ultima zi a subscripţiei publice pentru cumpărarea de către statul român a "Cuminţeniei Pământului", statuia lui Constantin…
Miercuri, elevii nu vor merge la cursuri, pentru a celebra Ziua Internaţională a Educaţiei. Fiecare unitate de învăţământ va stabili…
Mâine începe noul an universitar. Cu emoţii şi bucurii pentru cei care au reuşit să devină studenţi, cu emoţii şi…
România are minunile ei naturale, unele dintre ele complet necunoscute. În această categorie intră și ”Podul lui Dumnezeu”, singurul pod…
Un proiect de lege mai vechi, dar adus din nou în atenţie de către aleşi, vine să schimbe modalitatea de…
Sign in to your account