National

Femeile de la ţară, examinate gratuit pentru cancerul la sân

Pentru al treilea an consecutiv, femeile care locuiesc în mediul rural vor beneficia, luna aceasta, de examinări gratuite pentru depistarea…

Fenomene astronomice spectaculoase ale lunii octombrie

Acum, Pământul trece prin rezidurile din coada cometei Halley care va aduce ploaia de meteoriţi Orionide, până pe data de…

Cine sunt pensionarii care câştigă peste un miliard de lei vechi pensie

La ora actuală, 60 de români câştigă lunar de şapte ori mai mulţi bani decât preşedintele Iohannis. Vorbim de pensii…

„E o semnătură de Puric, dar sper să înţepe pe cine trebuie…” Află ce decizie a luat actorul Dan Puric

Actorul Dan Puric a intrat în politică. Acesta a semnat recent lista de susţinere pentru partidul lui Marian Munteanu, Alianţa…

Fumatul rămâne interzis în spaţiile publice închise

Ministerul Sănătăţii salută decizia Comisiei juridice şi Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor în cazul Legii antifumat. "Printre modificările pe…

Grevă şi în sănătate

Şi sindicaliştii din sănătate se pregătesc, tot pe 31 octombrie, de grevă generală. În toate spitalele din ţară va fi…

Funcţionarii publici se pregătesc de grevă generală

Angajaţii din administraţia publică locală vor relua acţiunile de protest, iar în data de 31 octombrie sunt hotărâţi să declanşeze…

Alertă de pestă porcină în ţară

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a convocat astăzi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe ordinea de zi fiind adoptarea…

Bani mai mulţi pentru medicii de familie şi cei din ambulatoriu

De la 1 octombrie, veniturile medicilor de familie şi din ambulatoriu au crescut prin majorarea valorii punctelor acordate "per capita"…

Campania „Cuminţenia Pământului”, un eşec

Vineri a fost ultima zi a subscripţiei publice pentru cumpărarea de către statul român a "Cuminţeniei Pământului", statuia lui Constantin…

5 octombrie, zi liberă pentru elevi

Miercuri, elevii nu vor merge la cursuri, pentru a celebra Ziua Internaţională a Educaţiei. Fiecare unitate de învăţământ va stabili…

35 de specializări noi pentru licenţă introduse prin hotărâre de guvern

Mâine începe noul an universitar. Cu emoţii şi bucurii pentru cei care au reuşit să devină studenţi, cu emoţii şi…