Primăria Municipiului Ploiești organizează sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu ora 09:00, evenimentul „Ploieștiul Mută Inteligent – Festivalul Campionilor”, dedicat…
Muzeul Național Cotroceni anunță o ajustare a programului evenimentului „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” pentru ziua de vineri, 9 mai,…
Începând cu data de 8 mai 2025, ora 10:00, Cartea Electronică de Identitate (CEI) va putea fi solicitată și de…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), aflat sub coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a finalizat cu succes proiectul…
Pe 9 și 10 mai 2025, Grădina Botanică a Universității din București devine locul unde energia și inspirația se întâlnesc…
Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București găzduiește, în perioada 10–11 mai 2025, cea de-a doua…
În urma unui control efectuat de ANPC la operatorul economic SC Picofarm SRL, cu sediul în Popești-Leordeni (Șos. Olteniței nr.…
În perioada 8–9 mai 2025, Departamentul de Filologie din cadrul Facultății de Litere și Științe a Universității Petrol-Gaze din Ploiești…
Echipa națională a României, formată din specialiști ai Apelor Române, participă activ la campania internațională JDS5 (Joint Danube Survey 5),…
Ministerul Educației anunță încheierea primei etape de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025–2026 În această etapă, au fost…
Pe 10 mai 2025, pasionații de mediu, experții în silvicultură și publicul interesat sunt invitați să participe la cea de-a…
Între 10 mai și 28 septembrie, Bulevardul Independenței din Ploiești devine din nou locul în care comunitatea se reunește pentru…
Sign in to your account