O ploieşteancă a fost scoasă din bac din cauza unei erori de secretariat
O tânără din Ploieşti s-a trezit că este purtată pe drumuri, între licee, în loc să dea probele examenului de bacalaureat. Totul de la o confuzie între numele ei şi…
O tânără din Ploieşti s-a trezit că este purtată pe drumuri, între licee, în loc să dea probele examenului de bacalaureat. Totul de la o confuzie între numele ei şi…
Ruxandra Bogdan. Așa se numea profa de engleză și diriga, din Liceul de Artă, care au făcut, dintr-o fetiță, proprietara din Ploiești a unei francize românești celebre. „O adoram și…
Asociația ARES EL a desfășurat, în perioada 12-20 august, în Azuga, o activitate înscrisă în cadrul proiectul „Educație Incluzivă în Școlile Prahovene”, prin intermediul căreia se propune implicarea unor factori…
Printr-un comunicat de presă, Ministerul Educaţiei anunţă că pentru manualele elevilor de clasa a IV- a au fost finalizate procedurile şi au fost semnate contracte cu editurile câştigătoare pentru 7…
Emoții mari pentru 1.412 absolvenți de liceu din Prahova! Aceștia susțin, astăzi, proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. „Examenele…
Vești bune pentru cadrele didactice! Ministrul Educației și Cercetării, Mircea Dumitru, a anunțat că salariile dascălilor vor fi majorate începând chiar din această lună. „Există o nouă lege a salarizării…
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat Statutul Elevului, un document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ din România. Elevii vor putea…
Mai este o lună până la începerea noului an şcolar, dar marile magazine şi-au afişat deja ofertele. Mai peste tot au apărut zone speciale cu standuri cu caiete, ghiozdane, penare…
După programul „Lapte şi corn” sau „O masă caldă la şcoală” ar putea apărea şi programul „Fiecare copil merge la mare”. Câţiva directori ai unor agenţi de turism cred că…
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat noua structură a anului școlar 2016 – 2017. Astfel, școala va începe mai devreme în toamnă, pe 12 septembrie. Viitorul an şcolar are 35…