La finalul anului 2024, într-un climat politic și economic complicat, Ministerul Educației și Cercetării a lansat Raportul QX, un document…
Daniel David trage un semnal de alarmă privind starea gravă a educaţiei liceale şi cere reforme urgente în conţinutul, evaluarea…
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a efectuat o vizită în Sectorul 6 al Capitalei pentru…
Elevii de clasa a VI-a susțin Evaluarea Națională în perioada 27-29 mai, cu primul test programat marți, la Limba și…
Ministerul Educației a anunțat că părinții pot depune cererile de înscriere pentru copiii care urmează să frecventeze creșa, grădinița sau…
O performanță de excepție a fost înregistrată anul acesta la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, decorată în 2024 de…
Municipiul Râmnicu Vâlcea beneficiază, începând de astăzi, de o nouă creșă construită în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, derulat de…
Luni, 26 mai, debutează perioada de înscriere a copiilor în creșe, grădinițe și alte forme de educație timpurie complementară pentru…
Marți, 27 mai 2025, de la ora 09:00, Academia Română (Calea Victoriei nr. 125) va găzdui evenimentul de lansare a…
În perioada 22 mai – 22 iunie 2025, Municipiul Ploiești va găzdui cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național „Ion…
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române și al Academiei Europene, a prezentat…
Ministrul Educației, Daniel David, vrea să schimbe radical criteriile de acordare a burselor școlare. El consideră actualul sistem „stufos” și…
Sign in to your account