Conform unui ordin recent publicat în Monitorul Oficial, un total de peste 2.170 de elevi vor beneficia de o alocație…
Aproximativ jumătate dintre adolescenții care au participat la un sondaj realizat de World Vision România consideră că profesorii lor nu…
Elevii din Ploiești, fie că sunt preșcolari sau școlari( inclusiv gimnaziu ) vor primi din această toamnă vouchere educaționale pentru…
În ședința de joi, Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029 și…
Conform noilor norme actualizate și publicate în Monitorul Oficial, creșele, grădinițele, școlile și liceele trebuie să fie echipate cu aparate…
Începând cu anul școlar următor, copiii din grădinițe și școli vor beneficia de o creștere a aportului de produse lactate,…
Samsung, lider mondial în tehnologie, și Ascendia, un lider în soluții educaționale digitale din România, anunță o alianță strategică pentru…
În cadrul instituțiilor de învățământ superior din România pentru anul universitar 2023-2024, a fost efectuată o actualizare a listei specializărilor/programelor…
Edilul municipiului Campina, Alin Moldoveanu, a semnat un nou contract de finanțare cu fonduri europene. Sunt 15,4 milioane lei cu…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în colaborare cu Ministerul Educației, va oferi un număr de 500 de burse pentru studenții străini…
Între 24 august și 1 septembrie 2023, se va desfășura concursul pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor rămase neocupate…
Trei candidate care au obținut nota maximă, 10, la examenul de titularizare din 2023 nu au reușit să obțină posturi…
Sign in to your account