Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, a atras atenția prin intermediul paginii sale de socializare că proiectul noii legi…
Ministerul Educației a comunicat că European Association for International Education (EAIE) a acordat premiul pentru Viziune și Leadership ministrului Ligia…
Pentru prima dată în perioada 2017-2023, România nu mai are nicio universitate prezentă în topul 1000 al universităților din clasamentul…
Potrivit prevederilor Legii Învățământului preuniversitar și a Legii Învățământului superior, care vor intra în vigoare pe 2 septembrie, părinții sau…
Primăria municipiului Ploiești publică un comunicat emis de T.C.E. cu privire la emiterea autorizațiilor de călătorie gratuite pentru elevi, începând…
Ediția a II-a a Fondului Prahova pentru Educație și-a desemnat castigătorii. Cele 11 proiecte, atent selecționate, au început deja să-și…
Emoții pentru absolvenții de liceu. Au început probele scrise ale Bacalaureatului 2023, sesiunea de toamnă. Peste 33.900 de candidați și-au…
În sesiunea de bacalaureat din august - septembrie 2023, un număr de peste 33.900 de candidați și-au înscris participarea la…
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Educației, peste 33.900 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul de bacalaureat în…
În anul 2014, guvernanții români au implementat Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) prin intermediul fondurilor europene, marcând…
Începând cu data de miercuri, 16 august, vor începe probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat pentru sesiunea de…
În intervalul 14-16 august, elevii care au fost declarați admisi în clasa a IX-a, etapa a II-a, sunt obligați să…
Sign in to your account