Şi totuşi vom avea autostradă! Reprezentanţii CNAIR sustin că în buget sunt prevăzute sume şi pentru autostrada Comarnic-Braşov.Reactia vine după…
Plafonul privind contribuabilii care apar pe "lista ruşinii"a fost majorat. Doar românii cu datorii de peste 15.000 de lei la…
50.000 de lei. Aceasta este suma nerambursabilă dată de Guvern pentru IMM-uri pentru promovarea în străinătate. Banii vor putea fi…
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, spune că angajaţii din sistemul public vor primi un tichet de vacanţă cel târziu la 1…
Prahova se află în primele zece judeţe din ţară în care se trăieşte bine. Puterea de cumpărare a românilor a…
De la 1 ianuarie 2018 va creşte la 6% cota de contribuţie la fondurile de pensii administrate privat, prevede un…
Producătorul de materiale de construcţii AdePlast Ploieşti a înregistrat anul trecut exporturi de 4 mil. euro, în creştere cu 36%…
Toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise marți, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, a anunțat Compania…
Începând de astăzi, rovinietele s-au ieftinit!Însă nu pentru toate categotiile de autovehicule Modificările, operate de către Ministerul Transporturilor, nu privesc…
Valoarea tranzacţiei s-ar ridica la 8,1 milioane de euro pentru 51% dintr-o companie cu afaceri de 15 mil. euro şi…
Florian-Toma Petcu, ministrul Energiei, a anunţat cifre record la consumul de energie din cauza gerului de afară. Astfel, pe partea…
Vicepremierul Daniel Constantin a declarat duminică că, începând din 2018, ar putea fi introdus un impozit diferenţiat pentru anumite categorii…
Sign in to your account