Pe 29 mai, începând cu ora 19:00, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești devine locul unei întâlniri muzicale memorabile: doi frați,…
Între 10 mai și 28 septembrie, Bulevardul Independenței din Ploiești devine din nou locul în care comunitatea se reunește pentru…
În această lună, iubitorii de istorie și artă sunt invitați să descopere o piesă remarcabilă expusă în „vitrina lunii” a…
PLOIEȘTI – Publicul ploieștean este invitat, în această săptămână, la o serie de spectacole variate pe scena Teatrului „Toma Caragiu”,…
Poeta Ana Blandiana, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane, se află într-un amplu turneu literar în…
Sâmbătă, 10 mai 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului, Noaptea Muzeelor, va fi organizat în județul…
Ziua Independenței Naționale și Ziua Regalității vor fi marcate sâmbătă, 10 mai, printr-un recital cameral de excepție susținut de pianista…
Astăzi, 30 aprilie, iubitorii de muzică din Ploiești sunt invitați să celebreze „sunetul libertății” în cadrul Zilei Internaționale a Jazzului,…
Gala Premiilor Gopo 2025 a adus recunoaștere pentru „Anul Nou care n-a fost” și pentru Anastaseu Ștefan, primul regizor trans…
Pe 1 mai, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești oferă publicului un concert simfonic extraordinar, în Sala „Ion Baciu”, de la…
După moartea Papei Francisc la vârsta de 88 de ani, atenția lumii catolice se îndreaptă spre conclavul care urmează să…
În perioada 22–27 aprilie, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești își întâmpină publicul cu o comedie românească emblematică – Descurcă Lume,…
Sign in to your account