Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu anunță că opt persoane au fost reţinute şi 77.000 de euro au fost recuperaţi…
Până la finalul lunii iunie, Uniunea Europeană va avea un prim draft modificat al directivei europene împotriva traficului de persoane.…
Modificarea adusă Codului de procedură penală prin care a fost instituit un mecanism de control al folosirii interceptărilor culese de…
Joi, puțin peste 1,3 milioane de nord-irlandezi sunt chemați la urme pentru a vota la un scrutin local marcat de…
După adoptarea unui proiect de modificare a Codului penal de către Camera Deputaţilor, premierul Nicolae Ciucă afirmă că atunci când…
Pentru prima dată în istorie, România s-a aflat pe podiumul Campionatului Mondial de Construcția Pantofului, ocazie cu care reprezentantul țării…
Esenţa tradiţiei a tot atâtor etnii din Banat, împletite cu muzica ce le-a însoţit anii tinereţii este redată prin intermediul…
Joi, Sindicatul Naţional Finanţe Publice organizează pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Între 13.00 şi 14.00, joi Sindicatul…
O serie de riscuri înutilizarea aplicației TikTok a fost constatată de către specialiştii din cadrul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică.…
Elon Musk a făcut declarații despre Tesla! Ce a spus acesta? Elon Musk: „Tesla nu este imună la condiţiile economice…
Ministrul Educației Ligia Deca a spus marți seara, la Digi24, că instituția sa are la dispoziţie un milliard de euro pentru…
Medicul Mircea Onofriescu de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi atrage atenţia asupra pericolului la care…
Sign in to your account