Actualitate

Find More: Actualitate

Banca Mondială: economia României va crește cu 2,6% anul acesta

Potrivit celei mai recente ediţii a raportului „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects) publicat marţi de instituţia financiară internaţională, Banca…

Măsurile de sprijin pentru preţurile la energie nu vor fi prelungite de către CE

Luni, Comisia Europeană (CE) a anunţat că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut,…

Noul proiect al Ministerului Educației: mediile pot fi încheiate și cu două note

Pentru anul şcolar în curs, 2022-2023, numărul minim de calificative sau note acordate elevului la o disciplină de studiu ar…

Personalul din sistemul de Sănătate va beneficia de salarii ce vor fi aduse la grila din 2022

Începând din această lună, potrivit unui proiect de Ordonanţă publicat de Ministerul Muncii, salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor…

Peste 86% de membri de sindicat continuă greva

Marți, din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, peste 86%, respectiv 134.007 de membri de sindicat, au…

Ciolacu: „domeniul construcţiilor, un sector strategic pentru România în perioada următoare”

Marți, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a făcut o invitație deschisă către toate firmele italiene din domeniul construcțiilor. Acesta le-a…

Cutremur în Arad, cu magnitudinea 5,3

Un cutremur cu magnitudine 5,3 grade Richter s-a produs, marți seara, în zona Arad. Seismul a fost resimțit și în…

Ce măsură a fost luată împotriva șoferului beat și drogat care a omorat un pieton de 18 ani?/ UPDATE

Ce măsură a fost luată împotriva șoferului beat și drogat care a omorat un pieton de 18 ani? Recent, un…

Asociațiile de elevi: „se încearcă din nou manipularea opiniei publice împotriva greviştilor, folosindu-se de elevi”

Într-un comunicat de presă comun, asociațiile elevilor susțin: „Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor…

VIDEO Urs în pădure la Păulești

Un urs a fost observat în pădurea din apropierea localității prahovene Păulești. Imaginile au fost publicate pe pagina Tik Tok…

Prahovean prins băut la volan

Prahovean prins băut la volan. Seara trecută, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, în…

Control fulger organizat de polițiștii locali ploieșteni!

Control fulger organizat de polițiștii locali ploieșteni! În cursul dimineții de astăzi, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile…