Bolojan spune că sistemul energetic este stabil și anunță deblocarea proiectului Bala 2, investiție care ar urma să asigure debitul…
Atleta româncă Alexandra Ștefania Uță a obținut o performanță istorică pentru sportul românesc la Campionatele Mondiale de Atletism U20 desfășurate…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au deschis dosare penale pe numele a doi conducători auto depistați sub…
Adolescenții au fost invitați, astazi/joi, la un atelier dedicat autocunoașterii. Prin exerciții interactive, lectură și dialog, adolescenții au fost încurajați…
Serviciile de salvare montană au gestionat zeci de apeluri critice, iar o persoană a fost găsită decedată, salvamontiștii lansând un…
Pompierii au gestionat 1.500 de urgențe medicale, 200 de incendii și au intervenit la cazuri de descarcerare, emițând totodată 10…
Ediția a opta a festivalului aduce pe acoperișul Primăriei șase concerte de jazz vocal, fusion și improvizație, prezentate de Lucian…
Un accident rutier grav s-a produs pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, unde un autoturism a ajuns pe trotuar și…
O echipă de intervenție din Brașov a reușit capturarea în condiții de siguranță a unei ursoaice și a celor doi…
Inspecție în industria de apărare - MApN accelerează producția de vehicule COBRA II și platforme Rheinmetall la Mediaș Ministrul Apărării…
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că exercițiul de mobilizare MOBEX NT-SV-BT-26 se va desfășura în perioada 14–18 septembrie 2026, pe…
Pompierii români mobilizați în misiunile internaționale de pre-poziționare au avut un weekend extrem de solicitant în Franța și Grecia, activitățile…
Sign in to your account