„Taxa de pod reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a persoanelor și bunurilor între cele două țări. După aderarea la Schengen, nu vor mai exista ghișee de control pașapoarte, așadar de ce ar trebui să mai existe un alt ghișeu care să îngreuneze traficul?”, a declarat Cătălin Drulă în timpul unei conferințe de presă desfășurate la punctul de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria.

La eveniment au participat europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk, co-președintele partidului liberal-democrat european ALDE (din care face parte USR), Dan Barna, vicepreședinte USR și ALDE Europe, și europarlamentarul USR Vlad Botoș.

„România și Bulgaria au îndeplinit toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen, și este imperativ ca guvernele din Sofia și București să facă tot ce le stă în putință pentru ca țările noastre să se integreze în spațiul de liberă circulație în acest an. Este un drept câștigat prin eforturile ambelor popoare și trebuie să ne bucurăm de el cât mai repede”, a subliniat Cătălin Drulă, conform unui comunicat oficial.

Conferința de presă a făcut parte din evenimentul „Schengen: o punte de legătură. Importanța spațiului Schengen pentru România și Bulgaria”, organizat de Vlad Botoș și Ilhan Kyuchyuk, cu sprijinul Renew Europe.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *