Aflat în probe la Petrolul Ploiești, atacantul Iustin Răducan (17 ani), plecat de la CSA Steaua după un sezon cu două meciuri în Liga a II-a, ar urma să semneze un contract pe termen lung cu „lupii galbeni”.
Fiul lui Narcis Răducan, de altfel marcator în meciul amical câștigat de tinerii din pepiniera petrolistă cu 4-0 în fața celor de la CS Păulești, ar putea reprezenta obiectul unei afaceri convenabile grupării prahovene. Pe lângă faptul că va fi eligibil pentru regula U21 în următorii 4 ani, el este selecționat frecvent în loturile naționale și va fi, cel mai probabil, membru al echipei U19 a României în calificările pentru turneul final al Campionatului European.
Un jucător de perspectivă la nivelul său de vârstă, aflat în vizorul echipelor naționale de tineret și folosit de antrenorul stelist Daniel Oprița în șase jocuri (în toate competițiile), Răducan ar urma să fie transferat pentru doar 10.000 de euro, o sumă foarte mică pentru un transfer în prima ligă.
Cei 10.000 de euro nici măcar nu vor merge la CSA Steaua, ci la Sport Team, echipa de unde „militarii” l-au împrumutat pe tânărul vârf de atac. Este vorba despre taxa de formare, pe care clubul din Ghencea nu a putut-o plăti din cauza lipsei procedurilor necesare.
- 25 de goluri a marcat Iustin Răducan pentru Steaua U19 Elite, în 30 de meciuri;
- 15 meciuri în tricoul echipei României are Iustin Răducan, trei partide pentru România U17 și 12 pentru România U18.
Sursă: Digi Sport
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.