Casă de vacanță din Prahova spartă de hoți
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza au identificat, depistat și reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt.
Concret, la data de 27 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Breaza, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza de competență, au observat pe strada 23 August, doi bărbați ,care, la vederea echipajului de poliție au abandonat mai multe obiecte pe care le aveau asupra lor, fugind pe albia râului Prahova.
Din verificări, s-a stabilit faptul că obiectele în cauză, respectiv o drujbă, o motocoasă, o bicicletă și o pompă electrică ar fi fost sustrase dintr-o casă de vacanță din oraș.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi tineri cu vârstele de 19, respectiv 22 de ani, ambii din comuna Poiana Câmpina.
În baza probatoriului administrat, față de cei doi tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER IKUSTRATIV