Joi, compania franceză Carrefour a anunțat semnarea unui acord cu Grupul Louis Delhaize. Acesta presupune preluarea activităților Cora din România, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine Cora Urban. De asemenea, cei aproximativ 2400 de angajați vor fi și ei preluați.
Prezența Carrefour în România este consolidată în urma acestei tranzacții, prin hipermarketurile și formatele de proximitate preluate în locații cheie. Acestea vor fi transformate ulterior în magazine ale brandului Carrefour și adaptate formatelor sale.
Tranzacția se așteaptă a fi finalizată până la sfârșitul anului 2023. Aceasta este supusă aprobării de către autoritățile abilitate în domeniul concurențial.
,,Compania Carrefour este determinată să-și continue creșterea pe piața locală. Această achiziție demonstrează ambiția noastră de a deveni prima alegere a românilor în materie de retaileri, contribuind la rețeaua noastră cu două formate principale – hipermarketuri și magazine de proximitate. Carrefour are încredere deplină în formatul de hipermarket și în rolul său strategic pentru prezența locală, el fiind sursa principală pentru misiunile de cumpărare săptămânale și de satisfacere a nevoilor de bază ale clienților noștri.
Prin acest proces vom adăuga 10 noi hipermarketuri pentru o acoperire națională cât mai bună. Sunt încântat de această realizare a businessului local și îmi propun să asigur o tranziție cât mai bună pentru toate părțile implicate – de la noii noștri colegi, furnizori sau viitori clienți.” atestă Julien Munch, CEO Carrefour România.
Carrefour România deține peste 400 de magazine în țară, sub mai multe formate, precum hipermarketuri, supermarketuri, proximitate şi discount. Acestora li se adaugă operaţiunile online.
Cora a închis anul 2021 cu afaceri de 1,55 mld. lei, cu 5% mai mici decât în 2020, fiind singurul retailer pe minus în al doilea an de pandemie. Mai mult, pierderile nete au fost de 43 mil. lei, faţă de 4,8 mil. lei profit net în 2020. Pe de altă parte, Carrefour a obţinut local în 2022 vânzări cu TVA de 2,6 mld. euro.
Aceasta ar fi cea mai mare tranzacţie de pe piaţa alimentară din ultimii 10 ani, informează specialiștii.
Sursă: Adevărul.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.