Carnea de miel va lipsi anul acesta de pe mesele multor romani. Si asta din cauza pretului ridicat cu care se vinde. Multi spun ca o vor inlocui cu cea de pui. La Ploiesti, au inceput pregatirile pentru targul ce se va organiza la Halele Centrale. Aici, mieii vor fi adusi din data de 29 mai, iar cel mai probabil un kilogram de carne va costa 55 de lei.
La Halele Centrale din Ploiești au început pregătirile pentru tradiționalul târg în care va vinde carne de miel. Tarabele se amenajează, ca și anul trecut, lângă zona de brânzeturi. Producătorii vor fi prezenți aici în Săptămâna Mare.
Cel mai probabil un kilogram de carne de miel va costa în jur de 55 de lei. Pra mult spun mulți dintre ploieșteni.
Halele Centrale din Ploiești vor avea program prelungit cu prilejul sărbătorilor pascale. Astfel, săptămâna viitoare , va fi deschis și în zilele de miercuri și sâmbătă până la ora 17 , la fel și pe 1 mai, iar pe 4 mai pana la ora 14. Pe 5 și 6 mai va fi închis.