Dacă te întrebi de ce ai o perioada mai ,,slabă” din punct de vedere fizic sau moral te poti întreba și dacă iei vitaminele de care ai nevoie din mediul înconjurator sau alimentatie.
Vitaminele indeplinesc un rol esential in functionarea normala a organismului omenesc si care, cu cateva exceptii, nu pot fi sintetizate de catre acesta. Ele se gasesc in majoritatea alimentelor de provenienta naturala si sunt absolut necesare pentru cresterea, mentinerea vitalitatii si bunastarea generala a organismului nostru.
Calciu
Calciul este vital pentru sistemul osos, însă are un rol important și în funcționarea celulelor nervoase. În plus, calciul păstrează tensiunea arterială în limite normale. Nu doar lactatele sunt bogate în calciu, ci și sardinele, somonul, broccoli, tofu, susanul, portocalele, caisele și nucile.
Vitamina D
Numită și vitamina soarelui, pentru că se asimilează cel mai bine în prezența razelor de soare, vitamina D face o echipă de nedespărțit împreună cu calciul pentru sănătatea oaselor noastre. Pe lângă acest rol, vitamina D susține sistemul imunitar, reglează metabolismul și ajută la prevenirea cancerului. Pe lângă soare, cea mai bună sursă de vitamina D sunt peștele și fructele de mare.
Magneziu
Acest mineral este esențial pentru sistemul cardiovascular, pentru sistemul muscular și cel osos. Magneziul ne ajută să ne dezvoltăm masa musculară și să evităm febra musculară după un efort mai intens. Magneziul poate fi găsit în nuci, ciocolată neagră, legume cu frunze verzi, dovleac și semințe de dovleac, cereale integrale și banane.
Vitamina E
Un magician împotriva îmbătrânirii, vitamina E luptă cu radicalii liberi, ne protejează de cancer și de afecțiuni ale sistemului nervos cum este boala Alzheimer. Surse de calitate pentru vitamina E sunt nucile, migdalele, alunele, uleiul de măsline, spanacul, broccoli și roșiile.
Acizii grași Omega 3
Un exemplu pozitiv de grăsimi de care avem nevoie sunt acizii grași Omega 3, vitali pentru inimă, creier și procesul de coagulare a sângelui. Aceștia nu pot fi produși de organismul nostru, ceea ce înseamnă că depindem complet de alimentație pentru procurarea lor. Câteva surse de Omega 3 sunt: somonul, tonul, sardinele, macroul, nucile, avocado, uleiul de măsline şi ouăle.
Complexul de vitamine B
Complexul B include o serie de opt vitamine, toate esențiale pentru buna funcționare a organismului: B1, B2, B3, B6, B7, B9, B12 și B15. Principalul rol al vitaminelor B este sănătatea sistemului nervos, însă ele au roluri multiple și în funcționarea altor organe. Surse de vitamine B: cereale integrale, spanac, broccoli, conopida, dovleac, drojdia de bere, carnea de curcan și vită, ficatul de pui sau porc.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.