Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, a transmis că execuția bugetară la cinci luni arată un deficit de 2,33% din PIB, adică 37 miliarde de lei. Acesta a anunțat că pregătește o serie de măsuri pentru a îmbunătăți colectarea veniturilor și a controla cheltuielile publice.

Marcel Boloș: „Ce facem cu deficitul? Este o realitate: Execuția bugetară la cinci luni arată un deficit de 2,33% din PIB, 37 miliarde de lei. Tot o realitate este și că România rămâne subiectul unicei proceduri de deficit excesiv active la nivelul Uniunii Europene, demarată în anul 2020 în condițiile depășirii plafonului de 3 la sută din PIB prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere. Iar de aici posibilitatea să pierdem bani europeni ce ne sunt alocați nu e un miraj.

Acesta este punctul de plecare, care înseamnă riscuri pentru stabilitatea noastră fiscală, credibilitatea și sănătatea generală a economiei.”

Boloș mai spune și că a început să lucreze cu experții din minister la un plan de acțiune, pe care îl va prezenta după ce va fi agreat la nivelul Coaliției de guvernare.

Marcel Boloș: „Înainte de toate, ne concentrăm pe o serie de măsuri pentru a îmbunătăți colectarea veniturilor și a controla cheltuielile publice. Prin îmbunătățirea administrației fiscale, combaterea evaziunii și promovarea managementului eficient al cheltuielilor, ne propunem să creștem veniturile și să reducem cheltuielile inutile. Reformele structurale sunt esențiale.

România trebuie să urmărească activ reforme în diverse sectoare, inclusiv pe piața muncii, administrația publică și întreprinderile de stat. Aici avem reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanța companiilor de stat și reforma salarizării bugetare, fără de care nu putem lua bani din PNRR. Trebuie să ne concentrăm pe crearea unui mediu de afaceri favorabil, încurajarea inovației și antreprenoriatului și atragerea investițiilor atât interne, cât și străine.”

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *