Carburanții sar în aer! Criza din Orient împinge prețurile, România caută soluții rapide

Erika Stoica
2 Min Read

Carburanții sar în aer! Criza din Orient împinge prețurile, România caută soluții rapide!

Scumpirile la pompă au revenit în forță, după ce prețul petrolului a depășit 106 dolari pe baril, cel mai mare nivel din ultimii patru ani, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Autoritățile de la București încearcă acum să limiteze impactul asupra populației și economiei.

Carburanții sar în aer! Criza din Orient împinge prețurile, România caută soluții rapide

Carburanții sar în aer!Reprezentanții principalului producător de hidrocarburi din România, au avut discuții cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan despre evoluția prețurilor și siguranța aprovizionării. După întâlniri, șeful statului a transmis că situația este atent monitorizată și că autoritățile vor colabora pentru a proteja cetățenii.

Guvernul mizează pe producția internă de țiței pentru a ține prețurile sub control, considerată o „ancoră” în această perioadă dificilă. În același timp, exporturile sunt limitate, astfel încât resursele disponibile să acopere în primul rând consumul intern.

Deocamdată, sprijinul anunțat de autorități vizează transportatorii, însă există discuții pentru extinderea măsurilor și către fermieri. În paralel, sunt analizate soluții precum plafonarea prețurilor sau reducerea taxelor, dar acestea ar putea funcționa doar pe termen scurt.

Experții avertizează că România rămâne vulnerabilă, în condițiile în care aproximativ 80% din necesarul de țiței este acoperit din importuri. În acest context, autoritățile sunt presate să găsească soluții pe termen lung, inclusiv în coordonare cu partenerii europeni, pentru a evita noi șocuri la pompă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article