Caravana Centrului „InterEDU” și-a încheiat parcursul prin lumea copiilor din mediul rural.
Consiliul Județean Prahova, prin Fondul Bugetului Județului Prahova alocat activităților non-profit pentru anul 2019, a finanțat proiectul rezultat din acordul de parteneriat dintre Centrul “InterEDU” și primăriile comunităților rurale: Com. Fântânele, Com. Valea Doftanei, Com. Drăgănești, Com, Boldești Grădiștea, Com. Cosminele, Com. Baba Ana, Com. Gornet Cuib, Com. Colceag, Com. Vărbilău, Com. Vadu Săpat, Com. Gura Vadului, Com. Fulga și Com. Tomșani.
Caravana a pornit în data de 1 Octombie 2019, a poposit în localitățile menționate mai sus și a adus în mijlocul copiilor spectacolul “Tărăboi în mușuroi”, adaptare scenică de Adrian Ancuța, după fabula “Greierele și furnica” de La Fontaine, cu scopul de a promova arta teatrală la sate, în spații de joc neconvenționale. În cadrul proiectului, au participat 1660 de copii și 400 de părinți, bunici și educatori.
Înființată în anul 2018, Asociația “InterEDU”, are ca scop principal promovarea activităților de formare în domenii vizând educația, artele, cultura, științele și dezvoltarea personală printr-o abordare interdisciplinară.