Liberalul Iulian Dumitrescu, candidatul comun al alianţei pentru funcţia de preşedinte al CJ Prahova, dă emoţii taberei adverse. Cifrele actuale arată clar că acesta câştigă alegerile cu număr uriaş de voturi.
Într-un sondaj realizat în perioada 30 iulie – 4 august acesta are un avans de aproape 30% procente asupra preşedintelui Consiliului Judeţean în funcţie, social-democratul Bogdan Toader. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, propunerea PNL-USR-PLUS la Consiliul Județean Prahova ar obţine aproximativ 50,7% din voturi, în timp ce candidatul PSD ar obţine 21,1%. Pe locul al treilea se situează Mădălina Lupea (ProRomânia), fost prefect al Prahovei, care ar obţine aproximativ 9,2% din voturi, urmată de Cătălina Bozianu (PMP) cu aproximativ 7% și de George Pană din partea ALDE, cu 4,6%. Mai bine de 7% din prahovenii care susțin că vor vota în 27 septembrie s-ar orienta către alţi candidaţi.
Situaţia este clară şi în ceea ce priveţte viitorul ales pentru funcţia de primar. În topu preferinţelor se află candidatul PNL, fostul primar Andrei Volosevici, este creditat cu 62,1% din intenţiile de vot, în timp ce candidatul PSD, fostul ministru Radu Oprea, ar fi ales doar de 12,6% din prahoveni.
Emil Calotă (ALDE) completează podiumul cu 7,9%. Acesta este urmat de candidatul USR – PLUS, Răzvan Enescu, creditat cu 7,1% din voturi. Asta în timp ce Cristian Ganea (ProRomânia), proaspăt plecat din PSD, ar obţine 4,7%. Candidatul PMP, Dragoş Lucian Ionescu, ar obţine doar 3,3% din sufragii.
sursa stiripesurse.ro