Afacerea prosperă a Danei Nălbaru, soția lui Dragoș Bucur, bomboane cu aur și prosecco și prăjituri botezate cu numele ei!

Dana Nălbaru, în vârstă de 46 de ani, are o afacere prosperă! Fosta solistă de la Hi-Q nu este doar mamă full time, ci și antreprenor într-un domeniu extrem de complicat! Vedeta deține un laborator de cofetărie, o brutărie și este asociată la un bistro cochet, din Capitală.

În anul 2021, Dana Nălbaru a pornit într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu profesia ei: cofetăria. Ea a anunțat pe Instagram, că a lansat un sortiment inedit de prăjituri și de torturi, dar și că a adus în România cele mai premiate bomboane din Europa.

Prăjiturile comercializate de familia Bucur-Nălbaru au formă pătrată, sunt viu colorate și conțin diverse inserții de fructe. Sunt aranjate pe suporturi speciale, câte 25, formând un tort ca un cub Rubik. De cealaltă parte, bomboanele se vând în cutii atractive, cu etichete superbe, iar prețurile pornesc de la 29 de lei pentru o cutie de 90 de grame și pot ajunge până la 59 de lei, pentru o cutie de drajeuri de ciocolată, de 220 de grame.

Numele prăjiturilor este un acronim și reprezintă asocierea celor două prenume ale Danei Nălbaru. „Pe mine mă cheamă Daniela Alina, așa că am numit prăjiturelele Daline, sunt făcute în laboratorul nostru. Cineva se mira că «aia de la Hi-Q face reclamă» unor prăjiturele. Normal, doar sunt ale mele și mă mândresc cu ele, deoarece sunt foarte bune. Rezultatul este pe măsura muncii depuse timp de șase luni pentru definitivarea gustului și a texturii”, spunea Dana Nălbaru.

Dragoș Bucur, soțul Danei: „Unii oameni pleacă din călătorii cu suveniruri și vederi, alții cu fotografii sau bijuterii. Eu și Dana luăm din fiecare loc deosebit în care mergem câte o bomboană sau o prăjitură pentru a păstra cu noi atmosfera și aroma specifice locului respectiv. În timpul unei vacanțe în Danemarca, Danei i-a venit ideea creării unei colecții deosebite de bomboane pentru oameni și locuri dragi, pentru că felul în care te simți într-un anumit loc se transformă în amintiri prețioase pentru fiecare dintre noi. Cred că o cutie deosebită de bomboane este un mod perfect de a-i spune unei persoane cât de importantă este pentru tine și în același timp îi amintește că nu o vei uita niciodată”.

Dana Nălbaru: „După renunțarea la cariera muzicală am ales să mă ocup de educația copiilor noștri și sunt foarte mândră de felul în care ei s-au format. În ultimul an, însă, datorită faptului că ei au crescut și nu mai e necesar să le fiu alături în permanență m-am concentrat pe realizarea unor proiecte deosebite, în care am investit foarte mult suflet și pasiune. Torturile se bucură deja de succes în rândul iubitorilor de dulciuri fine, acum a venit rândul să prezint consumatorilor de bomboane acest concept nou în România, de dulciuri pentru adulți, care a luat naștere în urma călătoriilor noastre prin lume”.

Bomboanele comercializate de Dana Nălbaru au o varietate de gusturi și de arome. Sunt fără gluten, zahăr sau lactoză. Seria de lux din colecția pentru adulți o reprezintă ursuleții “Gold Prosecco Bears”, jeleuri cu prosecco și aur comestibil de 24 K, și “Champagne Strawberry Deluxe”, căpșuni confiate, cu șampanie. Ursuleții cu prosecco și foiță de aur costă 49 de lei cutia de 85 de grame, potrivit prețurilor afișate în magazinul online.

În 2003, Dana Nălbaru ieșea din trupa HI-Q, înființată în 1996, și în care a cunoscut un succes fulminant alături de Mihai Sturzu și Florin Grozea. Dana își dorea o carieră solo la acea vreme, iar băieții au înlocuit-o cu Nicoleta Drăgan. După șase ani de colaborare, în locul Nicoletei Drăgan a venit Anya (Ana Buxai), pentru o perioadă de doi ani.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *