Campionatul Național de Gimnastică Ritmică pentru Junioare și Senioare, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești

Erika Stoica
2 Min Read

În acest weekend, Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești găzduiește Campionatul Național de Gimnastică Ritmică pentru Junioare și Senioare. Concursul va desemna câștigătoarele pe echipe, la individual și pe obiecte, oferind publicului ploieștean ocazia să urmărească spectacolul sportului-artă.

La competiție participă sportive de top, printre care se numără multipla medaliată europeană Amalia Lică și Andreea Verdeș, una dintre cele mai longevive gimnaste din România, cu numeroase medalii internaționale. La categoria junioare, vor evolua și membrele echipei care a reprezentat România la Campionatele Mondiale de Junioare din acest an, desfășurate la Sofia, Patricia Stanciu și Rebecca Ulvoczki.

CSM Ploiești înscrie în concurs cinci sportive antrenate de Simona Puiu: Sabina Enache, Anisia Drăgan și Elena Murărescu la senioare, respectiv Delia Stroe și Ingrid Gavril la junioare.

Programul competiției începe vineri, 8 august, cu antrenamente oficiale. Sâmbătă, 9 august, de la ora 11:00 se desfășoară concursul pentru junioare la cerc și minge, iar de la ora 14:00 este rândul senioarelor pentru aceleași probe. Duminică, 10 august, de la ora 11:00 sunt programate probele de măciuci și panglică pentru junioare, iar la ora 14:00 pentru senioare. Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 16:00.

Accesul publicului este liber, iar ploieștenii sunt invitați să susțină și să aplaude performanțele gimnastelor participante.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

e găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article